joi, 30 ianuarie 2014

Lasagna cu mouse de creveti si velouté de ciuperci

Ingrediente pentru 2 portii:

-300g creveti proaspeti;
-250g ciuperci champignon brune;
-230g ciuperci la conserva;
-300ml smantana pentru gatit;
-4 foi lasagna;
-100g unt;
-2 cepe;
-2 graunti usturoi;
-30g parmezan;
-1/2 leg patrunjel;
-3-4 frunze menta;
-300 ml supa legume;
-50ml vin alb sec;
-ulei masline extra virgin;
-zeama de la 1/4 lamaie;
-sare si piper. 

 Se bat 200 ml din smantana pentru gatit pana cand se ingroasa.
 Se fierb crevetii pentru 3 minute, se curata de carapace, se amesteca cu parmezanul taiat cubulete si se marunteste intr-un blender. Se amesteca cu smantana si zeama de lamaie pana cand se omogenizeaza si se da deoparte.

 Se toaca ciupercile champignon marunt si se opresc 3 linguri. Restul se calesc cu jumatate din cantitatea de unt, ceapa tocata marunt, un catel de usturoi zdrobit si jumatate din ciupercile la conserva. Cand incep sa se rumeneasca ciupercile se adauga vinul si se lasa sa se evapore. Se adauga supa de legume, se asezoneaza cu sare si piper, se lasa pe foc pana cand scade putin si se da deoparte.  Dupa ce s-a racit compozitia, se pune in blender si se mixeaza bine cu smantana ramasa. 

 Intre timp se taie ciupercile de la conserva in jumatati, se amesteca cu ciupercile champignon oprite anterior, cu usturoiul zdrobit si se calesc in untul ramas pentru 2-3 minute. Se amesteca cu menta si patrunjelul tocate marunt, se asezoneaza cu sare si piper si se dau deoparte. 

 Se fierb foile de lasagna in apa cu sare pentru jumatate din timpul scris pe ambalaj. Se pun la scurs dupa care se taie cu ajutorul unei forme metalice. 

Se tapeteaza o tava cu hartie de copt. Se pun pe tava formele metalice cu care s-au taiat foile de lasagna. Se pune pe fundul formei o foaie de lasagna, se unge cu putin din velouté-ul de ciuperci si se acopera cu un strat de 2 cm din mousse-ul de creveti. Se repeta aceasta operatie pana cand se umple forma. Se umple si a 2-a forma si se dau la cuptorul preincalzit la 160°C pentru 10 minute. Se scot de la cuptor si se lasa sa se scurga putin in tava. 

Se pune pe fundul unei farfurii adanci jumatate din cantitatea de sos velouté, se aseaza peste el in mijlocul farfuriei lasagna. Se pune peste lasagna jumatate din ciupercile calite si se stropeste totul cu uleiul de masline.




Piept de rata glazurat cu miere si ravioli cu ciuperci si sos de porumb


Ingrediente pentru 4 portii:
-1 piept de rata de 400g;
-200 g ravioli cu ciuperci;
-100 g porumb;
-100 ml lapte;
-50 ml smantana pentru gatit;
-300g castravete;
-2 lg vin de orez;
-2 lg otet de orez;
-50g miere;
-1 lg coriandru macinat;
-1 lg lemongrass;
-3 flori de anason;
-1 trufa neagra;
-sare.

 Se curata castravetele de coaja si seminte, se taie felii subtiri, se sareaza si se stropeste cu otetul de orez si vinul de orez. Se lasa 10-15 minute si se scoate pe un servetel absorbant.

 Se incalzeste o tigaie si se pune in ea pieptul de rata, frecat cu sare, pe partea cu pielea. Se prajeste 3 minute, se intoarce si se continua prajirea pentru inca 3 minute. Se pune intr-un vas termorezistent cu grasimea lasata si se da la cuptorul preincalzit la 180°C pentru 7-8 minute. Se scoate din cuptor si se lasa sa se odihneasca 10 minute.

 Se amesteca laptele cu smantana si se pun la incalzit. Se adauga porumbul si un praf de sare si se fierb 5 minute la foc mic. Se paseaza cu ajutorul unui blender si se trece printr-o strecuratore fina. Se mixeaza din nou cu blenderul pana cand se obtine o spuma la suprafata.

 Se amesteca mierea cu lemongassul, anasonul si coriandrul si se fierbe la foc mic cateva minute pana cand scade la jumatate. Se unge pieptul de rata cu mierea si se taie in cuburi mari.

 Ravioli se fierb dupa cum scrie pe ambalaj.

 Se aseaza pe farfurie 3 cuburi din pieptul de rata, 3 ravioli, cateva felii de castravete, cateva felii de trufa si spuma obtinuta anterior din porumb.




marți, 21 ianuarie 2014

Paste castellane cu pere si branza Gorgonzola

 Pastele castellane sunt un tip de paste din Italia, din familia pastelor cu forma de cochilie. Originar erau cunoscute cu numele paguri, numite dupa un crab care se gaseste in magazinele din Italia. Au fost cunoscute sub numele de castellane din momentul in care cineva a observat asemanarea cu fustele lungi purtate istoric la curtea Italiana. Femeile isi tineau fusta peste o mana, si forma acestor fuste seamana cu forma pastei. Astfel consumatorii au inceput sa le numeasca castellane sau "locuitorii castelului".

Ingrediente pentru 2 portii:

-250g paste castellane;
-2 pere;
-100g branza Gorgonzola;
-100 ml smantana pentru gatit;
-20g seminte pin prajite;
-1/2 lg sare;
-1/4 lg piper proaspat macinat;
-1/4 lg nucsoara macinata;
-1/2 lamaie.


 Se fierb pastele cu un minut mai putin decat scrie pe ambalaj. Se scurg si se dau deoparte.
 Se spala perele, se curata de seminte si se taie in felii subtiri.
 Se incalzeste smantana si se topeste in ea branza. Se adauga pastele, bucatile de para, sarea, piperul si nucsoara. Se mai lasa un minut pe aragaz.
 Se servesc calde presarate cu piper, daca mai e nevoie, si semintele de pin.


luni, 20 ianuarie 2014

Paste cu pesto alla trapanese

 Acest preparat, paste cu pesto alla trapanese, este tipic bucatariei din Trapani, o provincie a Siciliei. Este un preparat foarte vechi: in portul din Trapani  ajungeau vapoarele genoveze din Orient si aduceau un sos pe baza de usturoi si nuci, care a fost amestecat de catre marinarii din Trapani cu produse din tara lor: rosii si migdale. Este un sos crud, iar ingredientele principale sunt: busuiocul, rosiile si migdalele.

Ingrediente:
-250g paste cellentani sau orice alt tip de paste spiralate si tubulare;
-300g rosii cherry;
-4 graunti usturoi;
-50g fulgi migdale prajiti;
-50g parmezan;
-1 lg capere;
-4 fileuri ansoa;
-2 ardei chili;
-50 ml ulei masline extra virgin;
-10 frunze busuioc;
-1 lg sare.


  Se fierb pastele in apa cu sare dupa cum scrie pe ambalaj. Se scurg si se dau deoparte.
 Se pun restul ingredientelor in blender, cu exceptia uleiului, si se amesteca pana cand se omogenizeaza. Se continua amestecarea si se adauga uleiul treptat.
 Se amesteca sosul cu pastele si se servesc calde.

duminică, 19 ianuarie 2014

Millefeuille din muschi de vita, ciuperci si chipsuri de parmezan

Ingrediente pentru 2 portii

Pentru muschiul de vita:
-400g muschi vita;
-3 lg ulei masline;
-30g unt;
-2 felii de paine;
-sare si piper;

Pentru ciuperci:
-200g ciuperci;
-1 foaie dafin;
-2 catei de usturoi zdrobiti;
-sare si piper;

Pentru chipsurile de parmezan;
-100g parmezan;
-2 frunze salvie.

 Se taie muschiul de vita in doua bucati. Intr-o tigaie se topeste untul in uleiul de masline. Se prajesc in aceasta tigaie bucatile de mushi de vita, pe fiecare parte cate 2 minute.Se baga bucatile de muschi in cuptorul preincalzit la 160°C pentru 5 minute. Se scot de la cuptor, se asezoneaza cu sare si piper si se dau deoparte.

 In tigaia in care a fost prajit muschiul se calesc ciupercile alaturi de usturoi si foaia de dafin pana se rumenesc. Se asezoneaza cu sare si piper.

 Se razuieste parmezanul si se amesteca cu salvia tocata marunt. Amestecul se imparte in 4 portii egale si se pun intr-o forma siliconica pentru briose (sau orice alt fel de forme din ceramica) si se baga in cuptorul cu microunde pentruu 1 minut, pana cand se topeste parmezanul. Se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca.

 Se decupeaza miezul feliilor de paine cu ajutorul unei forme rotunde si se prajeste in tigaia in care au fost gatite ciupercile, pana se rumeneste si devine crocant.

 Se aseaza pe farfurie felia de paine, se pune deasupra muschiul de vita, jumatate din cantitatea de ciuperci si, la sfarsit, doi biscuiti din parmezan.

  

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Curry cu fructe de mare

Ingrediente:
-200 g calmar baby;
-200 g caracatita baby;
-200 g creveti;
-1 ardei capia;
-250 g fasole verde;
-1 portocala;
-1 lime;
-2 cepe mici;
-1/2 leg coriandru;
-1 lingura pasta de curry;
-2 lg sos soia;
-2 lg sos peste;
-1 lg ulei susan;
-200 g orez basmati;
-2 lg ulei foarea soarelui;
-sare.

 Se incinge uleiul intr-un wok si se prajeste pentru un minut pasta de curry, apoi se adauga ceapa. Cand  se rumeneste ceapa se adauga si fructele de mare (care au fost spalate si curatate). Se lasa 3-4 minute la foc mare, dupa care se adauga ardeiul capia tocat marunt, fasolea verde, portocala curatata de coaja si pielita, sosul de peste, sosul de soia, uleiul de susan. Dupa inca 2 minute se ia de pe foc si se asezoneaza cu sare daca mai este nevoie.

 Orezul se fierbe conform instructiunilor de pe ambalaj.

 Curry-ul se serveste stropit cu putina zeama de lime si coriandrul tocat marunt, alaturi de orez.