joi, 30 august 2012

Creveti cu cartofi dulci si lapte de cocos

Ingrediente:
-200g creveti;
-1 cartof dulce mare;
-4 cepe mici;
-1 ardei capia;
-1 ardei gras verde;
-3 rosii;
-2 ardei iuti;
-2 ardei chilli;
-6 graunti usturoi;
-200ml lapte cocos;
-zeama de la 1/2 lamaie;
-1/2 leg patrunjel;
-ulei masline;
-sare si piper.

 Se curata si spala crevetii si se pun  la marinat in trei linguri ulei masline, zeama de la lamaie, sare si piper pentru cateva ore. Cartoful se taie in bucati micute si se fierbe in apa cu sare pana se inmoaie. Se oparesc rosiile, se decojesc, se scurg si se taie cubulete.
 Ceapa si usturoiul se taie marunt si se caleste in trei linguri de ulei, se adauga ardeii, se lasa sa se inmoaie putin dupa care se adauga si rosiile si se lasa sa fiarba cateva minute. Se asezoneaza cu sare si piper, se adauaga laptele de cocos, cartoful pasat in blender si patrunjelul tocat marunt, se mai lasa 3 minute sa fiarba si se da deoparte.
 Intr-o alta tigaie se incing trei linguri de ulei si se adauga usturoiul tocat marunt si ardeiul chilli, se lasa un minut si se adauga crevetii. Se prajesc doua minute pe fiecare parte si se adauga in sos, fara usturoi si ardei.

 Se poate servi alaturi de orez sau paste. 

marți, 21 august 2012

Curcan la cuptor cu sos de stafide

  Ingrediente pentru curcan:
- 4 pulpe de curcan;
- 1 ceapa mica;
- 1 morcov mic;
- 2 graunti de usturoi;
- o legatura de ceapa verde;
- doua foi de dafin;
- o lingurita cimbru;
- cateva boabe de piper negru;
- 200 ml vin alb demisec;
- ulei masline;
- sare si piper.
  Se cresteaza pulpele de curcan, se ung cu ulei de masline, cimbru, sare si piper si se pun intr-un vas termorezistent. Se adauga vinul, se pune pe langa pulpe ceapa si morcovul taiate nu foarte marunt, grauntii de usturoi taiati feliute. Peste pulpe se pun foile de dafin si ceapa verde taiata in fasii mari. 
  Se acopera vasul cu un capac sau folie de aluminiu si se da la cuptorul preincalzit la 160°C pentru 2-2,5 ore. Cand este gata se scoate capacul si se mai lasa la cuptor inca 10 minute, sa se rumeneasca putin.

 Ingrediente sos:
- jumatate de punga cu stafide;
- 100 ml vin alb;
- 30 g unt;
- sare si piper.
 Se pune vinul intr-un vas neaderent si se pune pe aragaz la foc mic. Se adauga stafidele, piperul si sarea. Dupa ce se reduce putin se adauga si untul si se amesteca pana se ingroasa.

 Ca si garnitura am facut trei piureuri: cartofi, morcovi si broccoli.

 Am fiert toate legumele, in vase separate, pana s-au inmuiat.
 Piureul de morcovi: am folosit doi morcovi pe care i-am pus in blender cu un praf de sare, o lingurita de unt, jumatate de lingurita de boia iute si o lingurita de miere.
 Piureul de cartofi: doi cartofi pe care i-am amestecat cu un praf de sare, o lingurita de unt si doua linguri de parmezan ras.
 Piureul de broccoli: am folosit 4 buchetele pe care le-am amestecat cu un praf de sare, o lingurita de unt si doua linguri de gorgonzola rasa.



duminică, 19 august 2012

Somon cu sos de castraveti si orez cu rosii

 Ingrediente:
-1 bucata somon file de 300g;
-1 iaurt gras;
-1 castravete;
-2 graunti usturoi;
-1 ceapa mica;
-1/2 legatura de marar;
-1/4 lamaie;
-ulei masline;
-rozmarin;
-sare si piper.
 Somonul se condimenteaza cu sare, piper si rozmarin, se unge cu ulei si se lasa la frigider pentru o ora. Se impatureste in folie de aluminiu, dupa care se poate face la cuptor sau pe aragaz pe grill.
 Castravetele se curata de coaja si se da prin razatoare (cat mai mic). Se dau prin razatoare si ceapa si usturoiul si se amesteca cu castravetele. Se adauga iaurtul, zeama de la lamaie, mararul tocat marunt, sarea si piperul.
 Ingrediente orez cu rosii:
- 50g orez;
- 3 rosii;
- 1 ardei capia;
- 1 ceapa mare;
- 2 catei de usturoi;
- 30g unt;
- busuioc;
- oregano;
- ulei;
- sare, piper si boia iute.
 Rosiile se oparesc, se decojesc, se taie marunt si se calesc intr-o tigaie cu putin ulei si usturoiul zdrobit. Intr-o alta tigaie se caleste ceapa tocata marunt impreuna cu ardeiul. Cand se inmoaie putin ardeiul se adauga rosiile si se mai lasa pe aragaz pana scade. In timpul fierberii se adauga si busuiocul, oregano, sarea, piperul si boiaua.
 Orezul se fierbe in apa cu sare, se scurge de apa si se amesteca cu unt, sare si piper. Se monteaza cu ajutorul unui inel de bucatarie in straturi.

sâmbătă, 18 august 2012

Vita cu sos de stridii

Ingrediente:
-1kg carne de vita;
-2 morcovi;
-2 ardei capia;
-2 ardei verzi;
-1 ardei iute;
-1 legatura ceapa verde;
-1 bucata mica de ghimbir;
-2 ardei chilli uscati;
-3 graunti usturoi;
-o mana de urechi de lemn si bambus(deshidratate);
-sos de stridii;
-sos de soia;
-1 lingura zahar brun;
-1 lingura bicarbonat de sodiu;
-50 ml vin alb sec;
- ulei floarea soarelui;
-taitei sau fidea de orez.

 Carnea se taie in fasii subtiri de 2 cm si se pune la macerat cu 4 linguri sos de soia, 3 linguri ulei, 4 linguri de sos de stridii, vinul alb si zaharul. Se lasa peste noapte la frigider.
  Se incinge ulei de floarea soarelui intr-un wok si se adauga carnea. Se lasa cam 4 minute pana se rumeneste si se scoate intr-un vas cu tot cu uleiul in care s-a prajit. Se mai pun doua linguri de ulei in wok, se lasa sa se incinga si se adauga usturoiul, chilli uscati si ghimbirul dat prin razatoare. Se adauga morcovii taiati julien, se mai lasa 30 de secunde apoi se adauga si restul ardeilor taiati  julien si rondele in cazul ardeiului iute. Se mai lasa inca un minut si se adauga ceapa verde, urechile de lemn si bambusul care au fost inmuiate in apa calda cu o ora inainte. Se adauga carnea, inca 50 ml sos de soia, bicarbonatul de sodiu dizolvat in 50 ml apa si jumatate din ce a mai ramas in sticla de sos de stridii. Se mai lasa un minut pe foc pana sosul scade putin. Se serveste alaturi de taiteii de orez fierti pentru 5 minute in apa cu sare.