marți, 28 februarie 2017

Chiftelute de creveti


Ingrediente pentru 4 portii - 40 lei sau 10 lei portia:

-500g creveti decorticati si tocati marunt - 30 lei;
-1/2 leg. ceapa verde taiata rondele mici- 0.5 lei;
-2 graunti de usturoi zdrobiti;
-2 ardei iuti taiati cubulete mici - 1 leu;
-1 lg amidon de porumb;
-2 lg sos de peste;
-1/2 leg coriandru tocat marunt- 2 lei;
-2 lg ghimbir dat pe razatoare;
-50g pesmet panko- 2lei;
-1lg sare.




Se pun toate ingredientele intr-un blender si se mixeaza pana cand se obtine o pasta omogena.


Se formeaza chiftelute din pasta, iar apoi se dau prin pesmet.


Se prajesc chiftelutele in baie de ulei pana cand se rumenesc, pentru 3-4 minute.


Se pot servi alaturi de sos sweet chili sau sos de soia amestecat cu putina zeama de lime.



sâmbătă, 18 februarie 2017

Calamari baby cu cartofi copti, spanac si ou posat


Ingrediente pentru 6 portii. Pret aproximativ - 60 lei, pret per potie 10 lei.


Pentru cartofi:
-800g cartofi -1 leu;
-1 lg piper;
-1 lg sos ardei iute;
-2 graunti usturoi tocati foarte marunt;
-2 lg ulei de masline;
-1 lg sare.

 Se incepe cu pregatirea cartofilor, se spala si curata de coaja si se taie cubulete cu latura de circa 1 cm. Se pun intr-un vas termorezistent, se amesteca cu restul ingredientelor si se dau la cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 20-30 minute sau pana cand sunt bine rumeniti.


Pentru calamari:
-1 kg calamari baby - 40 lei;
-2 ardei iuti curatati de seminte si tocati marunt - 1leu;
-coaja unui lime dat pe razatoare;
-zeama de la 1/2 lime -1leu;
-1 lg pasta de ardei iute;
-2 lg ulei de masline;
-sare.

 Intre timp se pregatesc calamarii. Li se taie capul cu tentaculele, se spala si se scoate ciocul, iar apoi se spala tuburile si se inlatura osul din interor. Se caleste putin ardeiul iute in uleiul de masline incins, se adauga doar tuburile calamarilor, pasta de ardei si un praf de sare. Se prajesc pentru 3-4 minute, iar daca calamarii lasa prea mult lichid, se arunca. Se scot din tigaie, se presara cu coaja de lime si se stropesc cu zeama.
In aceeasi tigaie se prajesc pentru un minut tentaculele, se patreaza separat de tuburi.













Cand sunt gata si cartofii se amesteca cu tuburile de calamar.


Pentru spanac:
-400g spanac congelat - 6 lei;
-2 graunti de usturoi;
-coaja unei lamai data pe razatoare;
-40g unt - 1,5 lei;
-sare si piper.

 Se decongeleaza in prealabil spanacul. Se pune intr-o tigaie incinsa si se gateste la foc mediu pentru 2 minute sau pana cand se evapora apa in exces. Se adauga usturoiul tocat foarte marunt, sare, piper si untul. Se continua gatirea pentru inca un minut. Se ia de pe foc si se presara cu coaja de lamaie.


Pentru ouale posate:
-6 oua - 4 lei;
-2 lg otet;
-1 lg sare.

 Se pun 2 litri de apa la fiert intr-o oala. Se adauga otetul si sarea. Se sparg ouale in 6 vase mici individuale. Cand apa incepe sa fiarba, se invarte energic cu ajutorul unei linguri pana cand se creeaza un vartej. Se pun ouale pe rand in mijlocul vartejului, recomand sa se gateasca in doua transe. Se gatesc ouale pentru 3 minute si se scot cu ajutorul unei linguri, pentru a se scurge de apa, si se pastreaza calde.

Pentru servire

 Se folosesc farfurii intinse, iar pentru a obtine forma de turnulet se folosete un inel metalic pentru decorat, 6-8 cm diametru. Se pune inelul in farfurie si se umple trei sferturi cu cartofii cu calamari, urmat de un strat de spanac. Se adauga cate un ou si se scoate inelul. Se pun tentaculele imprejurul turnuletului, se presara totul cu piper, si se sparge oul chiar inainte de servire. Se pot adauga cateva picaturi de sos picant pe ou. Cum preparatul este destul de picant, un pahar cu limonada este foarte potrivit.








joi, 16 februarie 2017

Coquelet grand-mère

 Coquelet, mai des intalnit sub numele de poussin, este un termen dat de macelari puilor tineri, care au mai putin de 28 de zile la sacrificare si care de obicei cantaresc 400-450 grame.
 Reteta de mai jos este facuta dupa o reteta clasica fratuzeasca, dar cu cateva modificari. Umplutura clasica contine paine, ciuperci, masline, usturoi, cimbru si grasime de rata. Eu am inlocuit ciupercile cu putin jambon si rosii uscate, facand-o mai aromata si savuroasa, dar pastrand simplitatea.
 Coquelet-ul se gaseste in orice supermarket, cel mai des congelat.

Ingrediente pentru 4 persoane:
-2 coquelet  - 30 lei;
-30g unt - 1 leu;
-1/2 capatana usturoi - 0,5 lei;
-2 linguri untura de rata;
-800g cartofi curatati si taiati bucati mari- 1 leu;
-sare si piper.

Pentru umplutura:
-50g jambon - 6 lei;
-50g masline verzi fara samburi - 1 leu;
-30g paine ceva mai tare, taiata marunt;
-30g rosii uscate - 2 lei;
-50g untura de rata;
-1/2 capatana usturoi - 0,5 lei;
-2 lg cimbru verde;
-sare si piper.

 Se incepe cu pregatirea umpluturii. Se toaca marunt jambonul, maslinele, painea, rosiile si usturoiul. Se amesteca cu untura, cimbrul, sarea si piperul.
 Se introduce amestecul in pui, iar picioarele se leaga cu o ata de bucatarie. Astfel se evita ca umplutura sa iasa afara.

 Dupa ce se umple fiecare pui, se freaca cu unt, sare si piper. Se pun intr-un vas termorezistent alaturi de grauntii de usturoi, necuratati si cartofii presarati cu sare si piper. Se presara cu cimbru, iar la final se adauga untura de rata. Se acopera si se da la cuptorul preincalzit la 180°C pentru o ora. Se ia capacul cu 10 minute inainte sa fie gata, pentru a deveni rumeni.

 Se scot din cuptor si se taie pe jumatate. O jumatate de pui si cativa cartofi, este suficient pentru o portie. Cateva picaturi de sos putin iute si un pahar de vin roze, fac acest preparat delicios.