duminică, 23 iulie 2017

Caracatiță cu ardei copți


Ingrediente pentru 4 porții. Costul preparatului este in jur de 70 de lei, depinde de unde se cumpără caracatița, deci prețul per porție poate ajunge până la 20 de lei.

Pentru caracatiță:
-o caracatiță de 600-700g - 50 lei;
-ulei de măsline extravirgin;
-sare si piper.
 Pentru ardeii copți:
-4 ardei grași de diferite culori - 10 lei;
-2 grăunți de usturoi zdrobiți;
-2 lg. busuioc verde tocat mărunt;
-1 lg. mentă verde tocată mărunt;
-2 lg. ulei de măsline;
-1 lg. oțet balsamic;
-1 lg. sare.
 Pentru vinegretă:
-6 lg. ulei de măsline;
-2 lg. oțet balsamic;
-1 lg. zeamă de lămâie;
-1 lg. semințe de pin prăjite;
-1 lg. capere tocate mărunt;
-1/2 ardei iute tocat mărunt; 
-sare si piper.

 Caracatița
 Există diverse metode de gătire a caracatiței: fierbere pe aragaz sau in cuptor, gătit la aburi, ținută sau nu in saramură înainte, bătută de o piatră, cum se obișnuiește in Grecia, toate au ca scop frăgezirea. Dar cea mai bună metodă este gătirea la sous vide, similar cu fierberea, dar cum se gătește la o temperatură controlată, se evita supra-gătirea. 

 Se începe cu spălarea caracatiței, se taie separat capul de tentacule, se întoarce pe dos și se aruncă tot ce e înăuntru și se clătește bine. Se taie ciocul, rămas pe partea cu tentaculele, iar apoi se scot și ochii. Se separă tentaculele, se clătesc bine și se lasă sa se usuce. 
 Când s-au uscat, se presară cu sare și piper, se stropesc cu puțin ulei de măsline și se pun într-o pungă care se videază ulterior. Se gătește apoi într-un aparat de gătit la sous vide pentru 5 ore cu temperatura setată la 78°C. Când este gata, se scoate din pungă și se lasă să se scurgă de sucul lăsat iar apoi se taie felii subțiri. Se poate păstra in frigider pana la 4 zile. 

 Dacă nu se vrea gătirea la sous vide, am explicat aici cum se poate face fără un aparat special, se fierbe caracatița în apa cu sare pentru 1-2 ore, la foc mic. Când se pătrunde ușor cu vârful unui cuțit, este gătită.



 Ardeii copți
 Se coc ardeii, fie in cuptor, fie pe aragaz. Se curătă de coajă și semințe și se taie bucăți mici. Se amestecă cu restul ingredientelor și se păstrează la cald până când sunt gata restul ingredientelor. 

Sosul
Se amestecă uleiul cu oțetul și zeama de lămâie, iar apoi se adaugă restul ingredientelor. Se amestecă bine și se păstrează în frigider până in momentul servirii. 

Servire
Se pune un sfert din cantitatea de ardei în centrul unei farfurii, se pun deasupra bucăți de caracatiță, până se acoperă ardeii. De ajutor ar fi un inel metalic pentru ornat, altfel se folosește o lingură. La final se stropește generos cu vinegreta.