luni, 21 decembrie 2015

Placinta cu peste si crusta de cartofi

 Placinta cu peste este un preparat traditional din Marea Britanie. Placinta este facuta de obicei cu peste alb, de multe ori afumat, intr-un sos alb sau sos de branza ceddar folosindu-se laptele in care pestele a fost posat. De multe ori se adauga creveti si oua fierte.
 In locul aluatului se foloseste un topping de piure de cartofi (cateodata amestecat cu branza sau ceapa sau si alte legume) pentru a sigila placinta in timpul gatirii. Mai poata numele de "Placinta pescarului" datorita crustei care este similara cu cea a placintei pastorului, folosind piure de cartofi.
 Nu prea este intalnita pe la noi, si sa fiu sincer, nu am gustat pana acum. Pot spune cu hotarare ca mi-a iesit foarte buna si ca trebuie incercata.
 Gradul de dificultate l-as incadra ca si mediu spre avansat. Iar ca si ingrediente, cu exceptia pestelui care este de neinlocuit, se pot pune orice legume care se potrivesc in general cu pestele. Pentru prima incercare, am folosit niste ton la conserva si putin peste afumat, mai rar vazut in retele de pe net, dar cum cele mai bune ingrediente pentru mancaruri sunt cele pe care le ai in frigider, m-am conformat.  Drept urmare am obtinut ceea ce vei citi in continuare.

Ingredientele de mai jos sunt pentru 6 portii, iar pretul total este 55 lei sau per potie 9 lei.

-500g ton la conserva - 30-40 lei;
-100g peste afumat - 3 lei;
-2 cepe de orice culoare - 0,5 lei;
-250g fasole verde - 2lei;
-1/2 capatana usturoi - 0,5 lei;
-1/2 ardei iute taiat rondele- 0,5 lei;
-1/2 leg. ceapa verde tocata marunt - 0,5 lei;
-1 leg. marar tocat marunt- 1 leu;
-400 ml lapte - 1,5 lei;
-1 kg cartofi - 2,5 lei;
-100g unt - 3 lei;
-3 linguri de faina;
-sare si piper.

Preparare

 Se fierb cartofii, cu sau fara coja, taiati sau netaiati, importatant e sa fie gatiti bine. Se zdrobesc, odata ce sunt gatiti, cu un praf de sare, piper si 50g unt. Se amesteca bine, pana cand devin o pasta cremoasa. Se acopera si se da deoparte.

 Se continua cu fasolea. Se prajeste in 25g unt, presarata cu putina sare. Se tine 3-4 minute pe foc, iar cu putin timp inainte de a se lua de pe foc se adauga usturoiul zdrobit. Se da deoparte.

 Se taie ceapa bucati mici si se prajeste in 25g unt. Pentru 2 minute. Se adauga faina treptat si se continua gatirea pentru inca 2 minute. Se adauga laptele, incalzit in prealabil, si se amesteca pana incepe sa se ingroase. Se adauga mararul, ceapa verde, ardeiul iute, pestele, sare si piper. Se tine pe aragaz inca 2 minute, iar apoi se lasa sa se odihneasca inca 2 minute.



 Se unge o tava termorezistenta cu putin ulei sau unt. Se pune in ea compozitia obtinuta anterior. Se acopera cu un strat de piure de cartofi si se da la cuptor pentru 30-40 minute. Cand piureul este bine rumenit, este gata.


 Se asteapta 5-10 minute inainte de servire, timp in care se poate desface o sticla de vin alb sec. Se taie in bucati si se pune in farfurii. Ca si recomandare langa, ar fi o salata. Eu am facut o salata simpla cu niste ridichi, un castravete si o salata creata, stropite cu putin ulei de masline si otet balsamic. Creste pretul total undeva pe la 60 de lei, dar improspateaza putin placinta.


 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu